constelatie

O constelaţie este o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu etc. Pentru majoritatea constelaţiilor vizibile din emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele vizibile numai din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori şi astronomi din epoca descoperirilor geografice, şi de aceea aceste constelaţii poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Maşina Pneumatică etc.
În astronomia modernă constelaţia este o anumită porţiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare iniţiale, astfel încât fiecare obiect ceresc poate fi atribuit unei constelaţii.
Poziţia relativă a stelelor din constelaţii nu este chiar fixă, ci se schimbă simţitor în decursul miilor de ani.

Sistemul de constelaţii pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelaţii descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150 î.H., Ptolemeu face o sinteză a cunoştinţelor despre astronomie din acea vreme, majoritatea datelor provenind de la observaţiile făcute de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul cuprinde 1022 de stele care sunt grupate în 48 de constelaţii, dintre care 47 mai există şi azi; a 48-a, Argo Navis (Nava Argonauţilor ), a fost împărţită în 4 constelaţii: Carina, Puppis, Pyxis, Vela. Nu mai este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri imaginare, însă există o particularitate a reprezentărilor care ne ajută: porţiunea de forma unui cerc în jurul polului sud ceresc, în care nu au existat constelaţii. De aici se poate deduce că locul trebuie să se afle undeva pe la 36° latitudine nordică. De asemenea, poziţia centrului acestui cerc faţă de polul sud de astăzi s-a schimbat datorită precesie; acest fapt ne indică timpul care a trecut de atunci: cca. 4500 ani. În acea perioadă existau civilizaţii înaintate atât în Babilonia cât şi pe insula Creta. În favoarea insulei Creta ar fi observarea constelaţiilor pentru scopurile navigaţiei pe mare, însă nu există nici o dovadă, poate şi din cauza catastrofei declanşată de erupţia vulcanului de pe insula Thera ( Santorini ) acum aproape 4000 de ani, care a avut un efect dezastruos asupra civilizaţiei minoice.

soarele

Imensa minge de foc ce sustine cele noua planete este asemanatoare celorlalte stele din univers. Soarele este de departe cel mai mare corp din sistemul nostru solar. Soarele reprezinta 99,86 % din masa intregului sistem solar si asigura energia atat de folositoare dar si daunatoare noua.
Energia solara provine in urma reactiilor termonucleare (conversia hodrogenului in heliu) din miez, unde temperaturile ajung pana la 15-20 milioane grade. In prezent, Soarele este alcatuit din punct de vedere al masei din 75% hidrogen si 25% heliu. Aceasta compozitie se modifica in timp datorita conversiei hidrogenului in heliu.
Este adesea mentionat ca Soarele este o stea obisnuita. Este adevarat acest lucru deoarece exista multe alte stele similare Soarelui. De asemenea, exista mult mai multe stele mai mici decat unele mai mari, in comparatie cu Soarele. De aceea, marimea medie a stelelor din galaxia noastra este jumatate din cea a Soarelui.
Suprafata soarelui, supranumita fotosfera, atinge o temperatura de 5800 K. Petele vizibile la suprafata Soarelui reprezinta regiuni "reci" de numai 3800 K. Aceste pete pot fi foarte intinse, unele atingang 50000 km in diametru. Petele solare sunt cauzate de interactiuni complicate si nu prea bine intelese ale campului magnetic al acestuia.
O regiune rarefiata de deasupra fotosferei o reprezinta coroana solara ce se extinde in spatiu pe milioane de km si este vizibila doar in timpul eclipselor. Temperaturile ating aici valori de peste 1000000 K.
Campul magnetic al Soarelui este foarte puternic si complex si se intinde mult dupa orbita planetei Pluto.
Pe langa lumina si caldura, Soarele mai emite in sistemul solar si particule incarcate electric (in mare parte electroni si protoni) cunoscute sub numele de vant solar care se propaga in spatiu cu viteze de aproximativ 450 km/sec. Aceste particule pot avea un efect dramatic pe Pamant interferand cu undele radio. Un aspect placut al acestora este Aurora Boreala.
De asemenea, aceste particule au un efect important asupra cozilor cometelor si chiar asupra traiectorilor navelor spatiale.
Campul magnetic din interiorul soarelui reduce radiatiile din anumite zone cauzand pete la suprafata Soarelui.
Daca te-ai afla pe suprafata solara, graviatia lui te-ar face sa te simti de 38 de ori mai greu decat pe Pamant. Dar e destul de fierbinte asa ca nu va sfatuim...
Soarele are o varsta de aproximativ 4,5 miliarde ani. Inca de atunci Soarele a consumat aproximativ jumatate din hidrogenul existent in interior. El va continua sa radieze "pasnic" pentru inca 5 miliarde de ani (cu toate ca luminozitatea sa se va dubla in acest timp), pana cand va ramane fara combustibbbil. Atunci va suferi importante schimbari care, cu toate ca este un lucru normal, va duce la distrugerea planetelor apropiate (si probabil la formarea unei nebuloase).

america de sud

America de Sud, a patra intre cele sapte continente, in ceea ce priveste suprafata, ocupa 17.820.900 km patrati sau mai bine spus 12% din intreaga intindere a pamantului. Se intinde de-o parte si de alta a ecuatorului si a tropicului Capricornului si este legata prin istmul Panama de America Centrala si America de Nord. Continentul se extinde (in lungime) pe 7400 km incepand din nord, de la Marea Caraibelor si pana in sud, la capul Horn. Latimea maxima de 5.160 km, este atinsa intre Ponta do Seixas, pe coasta braziliana a Atlanticului, si Punta Parińas, pe coasta peruana a Pacificului.
In anul 2000 s-a estimat ca numarul locuitorilor ajunge la 348 milioane, echivalentul unui procent de 6% din intreaga populatie a lumii. Desi populatia Americii de Sud are o mostenire etnica variata, principalele ei elemente sunt constituite de nativii americani si de descendentii spaniolilor, portughezilor si a negrilor africani. Varietatea rasiala produsa de amestecul atator grupuri Este larga. Cei mai numerosi sunt asa zisii metisii, o combinatie intre iberici si nativii americani. Mai putin numerosi sunt cei proveniti din amestecul ibericilor si negrilor, iar cei mai putini sunt nativii americani amestecati cu negrii. Cei mai multi nativi americani se afla in zonele inalte din republicile andene. Populatia de origine spaniola este mai numeroasa in Argentina si Uruguay. In Brazilia, portughezii sunt elementul iberic predominant iar negrii si mulatrii sunt mai numerosi aici decat in orice alta tara din America de Sud. In Guiane si pe coasta Columbiei si Ecuatorului numarul negrilor este de-asemenea mare.
Valul continuu dar relativ moderat al ibericilor care au venit in America de Sud in perioada coloniala si in secolul ce a urmat proclamarii independentei, a crescut spre sfarsitul secolului 19 si pana in 1930 prin venirea a milioane de italieni, in principal in Argentina, Brazilia si Uruguay. Germani, polonezi si alte nationalitati europene au venit de-asemenea, dar intr-un numar incomparabil mai mic. Desi majoritatea imigrantilor europeni erau implicati in munca agricola in Argentina si Brazilia,mai multi germanii si italienii au format colonii agricole. Colonistii germani, de exemplu,s-au stabilit partea sud centrala a statului Chile. Alti imigranti s-au orientat catre oras, unde au contribuit substantial la forta de munca.
Cateva grupuri non-europene, cum ar fi sirienii si libanezii, au venit in numar mare. Valul cel mai mare de imigranti asiatici a venit in secolul 19 din India, Indonezia si China. Multi dintre ei au ajuns in Guiana Engleza si Guiana Olandeza ca muncitori dupa abolirea sclaviei. In special dupa 1900, un numar mare de japonezi s-au stabilit in sud-estul Braziliei, iar mai putini in Paraguay, Bolivia si in nordul si nord-estul Braziliei..
Populatia din America de Sud s-a dublat intre 1960 si 2000. Aproape jumatate din populatia de pe continent locuieste in Brazilia. 45% din restul populatiei se afla localizata in Columbia, Argentina, Peru, Venezuela, Chile si Ecuator. Cresterea populatiei este datorata in mare parte cresterii naturale , rata natalitatii fiind de 221 per 1000 oameni, iar rata mortalitatii de 8 per 1000 oameni in anul 2000.in multe regiuni rata mortalitatii a suferit un declin substantial de-a lungul multor decade, pe cand rata natalitatii doar de curand a inregistrat o tendinta de scadere.
Spaniola este limba oficiala in 9 din 13 entitati politice de pe continent. Portugheza este limba oficiala in Brazilia, engleza in Guyana, olandeza in Suriname si frnaceza in Guiana franceza. Printre limbile nativilor americani, Quechua, Aymara si Guarani sunt cele mai frecvent folosite.
RELIGII
America de Sud este un continent putin neobisnuit datorita omogenitatii sale religioase. Aproximativ 90% din populatie este de origine romano-catolica. Majoritatea protestantilor se afla in Brazilia si Chile; cei ramsi sunt imprastiati mai ales in centrele urbane, la fel ca si evreii.
Credinta romano-catolica a fost adusa pe continent de spanioli si portughezi in timpul cuceririi spaniole. Protestantismul este o reflectie a imigratiei europene de mai tarziu si a activitatii misionare inceputa in secolul 19.
Majoritatea productie din recolte este destinata pentru consumul intern si pentru piete. totusi veniturile din exportul agricol sunt foarte importante in multe din tarile sud americane. Marketingul intern si exportul produselor agricole justifica o parte substantiala din activitatea comerciala si de productie.
Formele cele mai intensive ale agriculturii comerciale sunt concentrate in jurul oraselor. Produsele agricole perisabile,ca legume, fructe si produse lactate sunt cele mai intensive. Producti de recolte radacinoase, fasole si porumb este mult mai dispersata. Industria animaliera este dispersata; cresterea bovinelor pentru export este de-o mare importanta pentru Argentina, Uruguay, Paraguay si Columbia. Agricultura orientata spre export se practica cu precadere in zonele tropicale si temperate unde pamantul arabil si accesul la porturi sunt optime. Printre recoltele tropicale cafeaua este cea mai importanta, aceasta fiind produsa in special in SE Braziliei si in vestul si centrul Ecuatorului. Zaharul este produs pentru export pe coasta statului Suriname, a Perului si a Guyanei. Bumbacul e produs pentru export de multe decenii, pe coasta Perului. Acesta din urma alaturi de trestia de zahar sunt cultivate atat pentru interior cat si pentru exterior in NE si SE Braziliei. Graul, porumbul, carnea de vita, de oaie si lana sunt produse importante pentru comertul international.
Desi continentul este in procent de 50% impadurit si inconjurat de mari cu o viata marina foarte bogata, industria forestiera si cea piscicola sunt de mici proportii si sunt orientate spre pietele interne. Cea mai mare parte a lemnului provine din bazinul amazonian unde mari intinderi de padure sunt defrisate pentru a fi transformate in pasuni si terenuri arabile. Din sudul Braziliei si sudul si centrul statului Chile se exporta cheresteaua de rasinoase. Zone semnificative de paduri destinate comertului au fost cultivate in Chile si Brazilia.
In ceea ce priveste comertul cu peste apele din jurul Pacificului sunt cele mai importante. Tonul este pescuit din apele din jurul coastei ecuatoriale si peruviene. Apele braziliene si chiliene sunt foarte renumite pentru crustacee.
Mineritul pentru export se practica pe scara larga. Petrolul, bauxita, cuprul si fierul sunt principalele marfuri in ceea ce priveste valoarea si volumul, dar exportul de minerale este foarte diversificat. America de sUd este un important producator mondial de plumb, zinc si mangan.. desi toate tarile sud-americane sunt producatoare de minerale, gazul si petrolul justifica mai mult de jumatate din totalul productiei externe.
Productia de minerale este de mare importanta pentru economia nationala a unor tari sud-americane. Exporturile Venezuelei sunt dominate de petrol si derivatele lui, pe cand dependenta de exportul de minerale este mai mica in Suriname, Bolivia si Chile. Peru, si in ultimii ani Ecuatorul s-au bazat foarte mult pe vanzarea mineralelor. Asemenea exporturi asigura venit pentru guvern, dar mineritul contribuie prea putin la produsul domestic brut si la angajare. Totusi produsele minerale sunt importante la diversificarea industriala a continentului, care se afla in continua crestere.
Totusi prelucrarea produselor agricole ramane cea mai importanta si cea mai raspandita industrie , chiar si-n Argentina si Brazilia, tarile cele mai puternic industrializate. Rafinarea mineralelor estre de-asemenea importanta dar tinde a fi localizata in apropierea zacamintelor de minerale. Alte industrii care se ocupa cu rafinarea petrolului, producerea fierului, otelului si cimentului, producerea bunurilor de consum ca textilele, bauturile, vehiculele etc., sunt concentrate in apropierea marilor orase.
Dezvoltarea industriala pe continent continua sa infrunte cateva probleme: mica dimensiune a pietelor nationale, tehnologia necorespunzatoare si slabe retele de distributie si transport.
Petrolul si gazele naturale sunt principalele surse de energie in America de Sud. Surse mai primitive cum ar fi lemnul si manganul sunt folosite pe larg in industrie, in producerea fierului si otelului sau in procesul de rafinare a zaharului. Carbunele, ale carui rezerve sunt relativ mici, a fost important de la inceputul dezvoltarii transporturilor de cale ferata in Chile, Argentina, Brazilia si Columbia, dar acum a fost inlocuit. Alcoolul provenit din trestia de zahar este un important combustibil pentru masini in Brazilia.
desi exista o larga varietate de mijloace de transport, retelele de cale ferata si sosele sunt cele mai frecvent utilizate. Traficul autovehiculelor este cel ce domina intreg continentul. Caile ferate si transporturile maritime sunt mai importante in Argentina, Brazilia si Chile, dar chiar si aici autobuzele, camioanele si automobilele sunt principale atunci cand vorbim de transportul de pasageri si marfuri. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial transporturile aeriene s-au dezvoltat foarte mult si exista o importanta retea in America de Sud.
Comertul sud-american este intercontinental, Statele Unite, Europa de Vest si Japonia fiind principalii parteneri. Petrolul si derivatele lui sunt obiectul comertului strain. Brazilia si Venezuela domina comertul pentru export al continentului.
Produsele cum ar fi graul, vitele, vinul si bananele fac obiectul comertului intercontinental, iar bunurile prelucrate cresc in importanta. Totusi, comertul extern al continentului cu produse din agricultura si din minerit ramane mai important decat comertul intern cu acestea. America de Sud contribuie in mod semnificativ la comertul mondial cu petrol, cafea, cupru, bauxita si peste. Comertul cu aceste bunuri si nu numai,este esential pentru dezvoltarea economica a continentului.

cum s-au separat continentele

Precum piesele unui puzzle urias, continentele s-au separat, s-au indepartat si s-au unit la loc de multe ori de-a lungul istoriei Pamantului, insa geologii nu au inteles mecanismul din spatele acestor miscari. Un nou studiu arata ca uneori continentele se separa de-a lungul unor linii de slabiciune preexistente, create atunci cand bucati mai mici de pamant se ataseaza de un continent."Ne-am pus intrebarea 'De ce se deschid oceanele acolo unde o fac si de ce alege un continent sa se rupa acolo unde o face?' ", spune Damian Nance, profesor de geologie de la Universitatea Ohio.
De-a lungul istoriei Pamantului au avut loc sase mari asamblari si dezasamblari ale continentelor, situate cam la 500 de milioane de ani departare. In prezent, Pamantul este in cursul unei perioade de dezasamblare in care oceanele Atlantic si Indian se deschid, adauga Nance.Acum 650 de milioane de ani – cand au evoluat primele moluste – America de Nord, America de Sud si Africa erau unite intr-un continent mai mare numit Gondwana, care avea unele insule mai mici plutind pe o placa continentala din apropiere. De-a lungul timpului insulele s-au ciocnit cu grupul de continente si s-au atasat de ele intr-un proces numit acretie.
Acum aproximativ 525 de milioane de ani tot teritoriul s-a rupt, America de Nord pe de o parte si America de Sud, Africa si insulele mai mici pe de alta parte. Cele doua placi s-au indepartat formandu-se Oceanul Iapetus. Douazeci si cinci de milioane de ani mai tarziu – cand au aparut primii pesti si plante pe uscat – bucata de pamant care constituise insulele mici s-a rupt de America de Sud si Africa si a inceput sa se miste de-a lungul Oceanului Iapetus spre America de Nord. Aceasta miscare a inchis oceanul Iapetus si in acelasi timp a deschis Oceanul Rheic.Nance si colegii sai s-au concentrat asupra acestor doua dezasamblari particulare din cauza ca au avut loc de-a lungul unei "linii de slabiciune" – si anume locul in care insulele mici se atasasera de masa mai mare de pamant. Cum structura interna a continentului era deja mai putin stabila acolo decat era de-a lungul celor doua mari bucati de pamant, continentul s-a rupt de-a lungul acestei linii preexistente.Oamenii de stiinta au folosit "amprentele" geochimice pentru a arata ca zona de pamant care astazi se gaseste in muntii Apalasi a fost initial creata in ocean. Elementul radioactiv Samarium care se descompune in diverse variante ale Neodimiului a fost folosit pentru a deduce varsta pietrelor. Cantitatea gasita din fiecare element era tipica rocilor aparute in ocean, departe de masele de continentale.

Carbonul

Carbonul are simbolul C, element crucial al existentei organismelor si care are mai multe aplicati industriale. Numarul atomic al C este 6; elementul este in gr. a IV al sistemului periodic al elementelor.
Proprietati: Greutatea atomica a C este 12,01115. Cele 3 stari naturale ale carbonului sunt- diamantul, granitul si carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatura de topire extrem de ridicata si sunt insolubile in toti solventii la temperaturi normale. Proprietatile fizice alecelor 3 tipuri de C nu prea difera din cauza diferentelor in structura cristalina. In diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este in legatura cu alti 4 atomi intr-un schelet 3D, granitul consista in legaturi saptamanale de straturi de atomi care sunt aranjati in hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad scazut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obtinut prin incalzirea zaharului la 900 grade in absenta aerului. C are abilitatea unica de a face legaturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec 19. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La Temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. De asemenea carbonul formeaza compusi cu multe elemente nemetalice desi unele ca si C tetraclorid trebuie format indirect.
Se gaseste: C nu este un element raspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pamantului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. Co2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma Co2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. 37791mfi16yct3b
C amorfiu se gaseste in grade variabile de puritate in carbuni , cox.
In 1985 oameni de stiinta au evaporat granit pentru a forma o molecula de carbon stabil format din 60 de molecule de C avand forma unei sfere. Molecula a fost numita buckminsterfullerene.
Aplicatii stintifice: Cle mai comun izotop al C este carbon-12 ; in 1961 acest izotop a fost ales pentru a inlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, si a fost data greutatea atomica 12.
Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme in cercetarile biochimice. C14 este asemenea folosit in tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. fc791m7316ycct

mamiferele

Mamiferele reprezinta cea mai superioara grupa a lumii animale. Aceasta, insa, nu vorbeste despre superioritatea absoluta in structura tuturor sistemelor lor de organe. De pilda, aparatul circulator la pasari n-are ostructura mai putin dezvoltata ca la mamifere. Iar aparatul respirator si organele vizuale la pasari sunt chiar mai desavirsite. Pasarile sunt mai superioare mamiferelor si dupa intensitatea proceselor metabolizmului. Superioritatea hotaritoare a mamiferelor asupra altor animale este conditionata de dezvoltarea considerabila a creerului, care ajunge la ele la o complicatie si desavirsire extrem de mare atit din punct de vedere morfologic, cit si din punct de vedere functional. Studierea structurii si evolutiei mamiferelor are o mare importanta pentru intelegerea originii omului si filogenezei organelor lui. Clasa mamiferelor cuprinde 3200 de specii.
In istoria Pamintului mamiferele au aparut inaintea pasarilor. Dintii si unele oase ale mamiferelor vechi au fost gasite in straturile care apartin la inceputul erei mezozoice. Stramosii lor au fost teriozaurii. Dupa fosilele gasite ne putem da seama, ca primele mamifere au fost animale de marimea unui sobolan. Aceste animale mici si, probabil, inca foarte nedesavirsite greu rezistau concurentei cu reptilele mari. Insa ele posedau insusiri progresive de structura, care le dadeau in procesul filogenezei superioritate. Un rol mare a jucat desavirsirea organelor de respiratie, circulatiei sangvine si mecanizmelor fiziologice, care intretineau temperatura constanta la un nivel inalt (homeotermie). Toate acestea, impreuna cu dezvoltarea progresiva a organelor de simt si creerului le-a dat mamiferelor superioritate hotaritoare asupra reptilelor. Spre sfirsitul erei mezozoice reptilele au inceput sa dispara si de la inceputul erei cainozoice predominau mamiferele.
hg133e4594iggv
Caracteristica clasei mamiferelor.
Corpul mamiferelor, la fel ca si la al reptilelor este alcatuit din cap, git, trunchi, coada si membre. In piele se dezvolta anexele caracteristice pentru mamifere-parul. Invelisul de par impedica pierderea de caldura, joaca un rol insemnat in intretinerea temperaturii constante a corpului. La fel el apara pielea de leziuni si de umezeala. In piele se mai afla glandele sudoripare si sebacee. Glandele mamare nu sunt altceva decit glande sudoripare modificate.
Scheletul axial este alcatuit din 5 regimuri, ca si la reptile. Regiunea cervicala a coloanei vertebrale intotdeauna (cu 3 exceptii) este alcatuita din 7 vertebre. Vertebrele toracale, de obicei in numar de 12-15 sunt articulate cu coastele. Pe vertebrele regiunii lombare (de la 2 pina la 9) se afla numai rudimentele coastelor. Regiunea sacrala este mai bine dezvoltata decit la reptile si este deobicei formata din 4 vertebre concrescute. numarul vertebrelor codale este foarte variat.
Creerul, ca si la alte vertebrate este alcatuit din 5 regiuni. Emisferele mari ajung la o dezvoltare superioara. Marimea loreste conditionata de proliferarea scoartei (cortex) emisferele mari, care devine regiunea superioara a sistemului nervos central (tipul mamal de structura a creerului). Anterior de emisferele mari sunt situati lobii olfactivi mari. Dezvoltarea acestei regiuni a creerului este conditionata de importanta mirosului in viata mamiferelor. Mezencefalul mamiferelor este relativ mic. El este format nu din 2 lobi ca la organizmele inferioare, dar din 4 (corpii cvadrigemeni), perechea anterioara-optici si posterioara-auditivi.
Asemanator telencefalului se dezvolta si cerebelul. La mamifere el este alcatuit din partea centrala-vermis si emisferele cerebelului de dimensiuni mari. Dezvoltarea cerebelului conditioneaza formele complicate de coordonare a miscarilor.
Dintre organele de simt un rol important in viata mamiferelor il joaca organul olfactiv. Cu ajutorul lui mamiferele se orienteaza in spatiu-isi cauta hrana, percep apropierea dusmanului, gasesc femelele. Organul vizual are o structura mai simpla decit la pasari. Multe dintre mamifere nu poseda vedere cromatica (ciinele). Acomodarea este realizata la ei numai prin schimbarea formei cristalului. Organul auditiv este alcatuit din 3 regiuni-urechea exterioara, medie si cea interna. Urechea externa este formata din canalul auditiv extern si pavilionul urechii.
Corpul mamiferelor spre deosebire de celelalte vertebrate, este impartit de diafragma in cavitatea toracala si cavitatea abdominala.
Aparatul digestiv, format din aceleasi organe, ca si la reptile, are o dezvoltare mai superioara. Dintii sunt diferentiati. Ei se impart in incisivi (incisivi), canini (canini), premolari (praemolares) si molari (molares). Structura dintilor are o mare importanta in sistematica mamiferelor.
Se obisnuieste ca numarul dintilor la mamifere sa fie exprimat prin formula dentara. In aceasta formula tipurile de dinti se inseamna cu prima litera din denumirea lor latina (i-incisivi, c- canini, p- premolari si m- molari), apoi in forma de fractie se scrie numarul dintilor de pe o parte a macsilarului superior si inferior. Dupa semnul de egalitate se scrie numarul general de dinti. Asa dar, formula dentara a omului poate fi inscrisa in felul urmator- i 2/2 c 1/1 p 2/2 m 2/3=32. Formula dentara la iepurele de casa- i 2/1 c 0/0 p 3/2 m 3/3=28.
Stomacul la mamifere consta din regiunea largita cardiala, care se uneste cu esofagul si din portiunea pilorica, care trece in intestinul duodenal si din portiunea despartita de el-pilor (pylorus). La unele mamifere stomacul este format din 3 parti (cetaceele) sau din 4 parti (rumegatoarele). Intestinul subtire si cel gros sunt diferentiate in sectoare. La limita dintre intestinul subtire si gros se afla cecul. Cecul la animalele erbivore joaca un rol insemnat in digestie, in el, cu participarea bacteriilor, se petrece mistuirea celulozei. La cai si la iepurele de casa este mai mare decit stomacul. La carnivore si primate cecul s-a redus si apendicele vermicular prezinta un rudiment al organului digestiv cindva foarte insemnat. Spre deosebire de toate celelalte vertebrate la mamifere (inafara de monotremate) lipseste cloaca si intestinul rect se deschide la exterior prin orificiul anal.
Aparatul respirator este cu mult mai bine dezvoltat decit la reptile. Bronhiile principale, intrind in plamini, se ramifica, formind un arbore bronhial compus din bronhii de ordinul 2, 3, s.a. De la cele mai mici bronhii se ramifica bronhiolele cu pereti subtiri, pe capetele finale ale carora se afla acinele-raceme (ciorchine) de vezice pulmonare-alveole. Prin peretii lor trec capilare sangvine. Suprafata generala a numeroaselor vezice pulmonare, prin care se petrece schimbul de gaze dintre aer si singe, este mult mai mare la mamifere decit la reptile.
In aparatul circulator al mamiferelor, la fel ca la pasari, vasele circulatiei mici sangvine sunt complect despartite de vasele circulatiei mari. Inima este impartita de peretele despartitor in jumatatea stinga arteriala si dreapta venoasa. Circulatia mare a singelui se incepe cu un vas-arcul aortei (sting), care duce singe pur arterial. Circulatia mica se incepe de la ventriculul drept cu artera pulmonara. Bifurcindu-se in ramura dreapta si stinga ea duce singele venos la plamini. Din plamini singele arterial trece prin venele pulmonare si se varsa in atriul sting.
Aparatul excretor al mamiferelor, ca si la reptile, este prezentat prin rinichii metanefrotici, de la care pornesc ureterele ce se deschid in vezica urinara.
Glandele genitale ale masculului-testicelele-se dezvolta in cavitatea abdominala, cu timpul ele se permuta in proeminenta exterioara in forma de sac-scrot (scrotum). Scrotul comunica cu cavitatea corpului prin canalul inginal, care la formele superioare se cicatrizeaza. La testicul se alipeste anecsa-epididimul. Vasele deferente (canalele lui Volf) la mamifere se varsa nu in cloaca, dar in sinusul uro-genital izolat de ea, legat cu vezica urinara. De la sinus porneste canalul urinar. Sunt prezente glandele anexale-vezicile seminale si prostata.
Glandele genitale ale femelei sunt ovarele pare. Caile genitale la formele inferioare sunt prezentate printr-o pereche de tuburi, fiecare din ele consta din 3 parti-oviduct (tuburile lui Falope), uter si vagin. Marsupialele poseda 2 oviducte, 2 utere si 2 vagine. Pe masura trecerii la organizme mai superior organizate capetele posterioare ale tuburilor genitale se contopesc si formeaza sectoare impare. La primate si om ramin pare numai oviductele, pe cind uterul si vaginul devin impare. Prezenta uterului, in care are loc dezvoltarea uterina a fatului constituie una din particularitatile ale mamiferelor.
hg133e4594iggv
Privire asupra clasei.(Clasa mamiferelor se divide in trei subclase.)
Subclasa Prototerienilor.
Acestea sunt mamifere stravechi care au aparut la inceputul erei mezozoice (perioada triasicului). Din speciile ce traiesc in zilele noastre aceasta subclasa include numai ornitorincul(Ormithorhynchus anatinus) si ehidna, care traiesc in Australia.
Prototerienii constituie o ramura laterala din arborele genialogic al mamiferelor. Pentru ei sunt caracteristice o serie de insusiri, care ii apropie de reptile. In special, intestinul rect la ei, ureterul si canalele genitale se dechid in cloaca. Prototerienii se imultesc, la fel ca si reptilele depunind oua. Termoreglarea este nedesavirsita, temperatura corpului variaza de la 26 de grade pina la 34 de grade. Glandele mamare sunt lipsite de mameloane si se deschid prin numeroase orificii pe o portiune glandulara speciala, de pe care puii ling lapte.
Ehidna (Tachzglossus aculeata)-mamifer din ordinul monotrematelor. Corp pina la 60cm lungime, acoperit cu par aspru si tepi, picioare mici, cu gheare pentru scormonit. Se hraneste cu furnici si cu alte nevertebrate, pe care le prinde cu ciocul lung si limba cleioasa. Se imulteste prin oua, pe care le tine, ca si pe pui, intr-o punga de pe abdomen. Este raspindita in Australia, Noua Guinee, Tasmania. Carnea ehidnei este folosita in alimentatie.
Ornitorinc (ornithorhynchus anatinus)-mamifer primitiv semiacvatic din ordinul monotrematelor. Corp de 45-60 cm si coada de 14-15 cm lungime, acoperite cu blana bruna, aspra si deasa. Cap rotund, urechile externe lipsesc, bot asemanator cu un cioc de rata. Picioare mici, degetele sunt unite prin membrane inotatoare, cu ghiare pentru sapat. Ornitorincul se hraneste cu nevertebrate acvatice marunte. Femela depune 1-4 oua, pe care le cloceste pina la 10 zile. Puii sunt aparati timp de 4 luni. Ornitorincul inoata bine. Traieste mai mult pe uscat. Se intilneste in Australia si Tasmania. Este vinat pentru blana si carne.
Subclasa Metaterienilor.
Au aparut in mijlocul erei mezozoice si spre inceputul erei cainozoice sau raspindit larg pe toate continentele, in prezent au ramas numai in Australia si partial in America de Sud.
Metatarienii actuali sunt tare variati dupa dimensiune, structura, alimentare si modul de viata. Reprezentantul principal al metatarienilor ierbivori este kangurul. Lupul marsupial este animal de prada de dimensiunile ciinelui. Cirtita marsupiala se aseamana cu cea comuna.
Metatarienii sper deosebire de prototerieni nasc pui vii, care se dezvolta intrauterin. La ei insa placenta nu se formeaza si puii la nastere nu sunt dezvoltati complect, la cangurul urias, care dupa dimensiuni il intrece pe om, noii nascuti sunt de marimea unei nuci. La metatarieni (marsupiale) pe partea abdomenala a corpului se afla marsupiu, in el are loc dezvoltarea puiului dupa nastere.
Puii aflinduse in marsupiu atirna de mameloanele glandei mamale. Marginile gurii lui sunt concrescute in jurul mamelei. Creerul are o structura primitiva. Temperatura corpului este mai joasa decit la placentare.
Kangurul-nume dat mai multor specii (peste 40) de mamifere, marsupiale ierbivore din familia macropodidelor, subordinul diprotodontelor. Corp de 25cm-3m lungime. Blana sura, la unele forme roscata, la altele cu dungi transversale intunecate. Cap mic, membrele anterioare scurte (adaptate mai mult pentru tinerea hranei), cele posterioare (adaptate pentru deplasare), precum si coada-lungi si puternici. Femela naste 1 (rar 2) pui mic (pina la 3cm lungime), slab dezvoltat, pe care il pune in marsupiu, unde el se hraneste cu lapte (in primele luni) si creste pina la virsta de 6-8 luni. Kangurii sunt raspinditi in Australia, Tasmania si Noua Guinee. Exista forme de stepa, de munte, arboricole. Cel mai mare este kangurul gigantic (Macropus giganteus).
Subclasa Placentarelor.
Reprezentantii acestei subclase au aparut de la mamiferele primitive independent de prototerieni si metatarieni. In decursul erei mezozoice ele au fost reprezentate de specii putin numeroase. Cu toate ca ele au aparut mai tirziu decit alte mamifere insa datorita unei structurimai complicate, ele predominau. Particularitatile caracteristice ale acestei subclase sunt urmatoarele-dezvoltarea intrauterina indelungata, in timpul careia embrionul este legat cu mama prin placenta, lipsa marsupiului, dezvoltarea consiberabila a scoartei creerului, ambele jumatati ale carora sunt unite prin corpul calos. Placentarele actuale se subdivid in 16 ordine, dintre care 10 fiind mai importante..

Ordinul insectivorilor.
Sunt cele mai renumite mamifere, la care sau pastrat trasaturile caracteristice placentarilor vechi.
Din ordinul examinat fac parte mamiferele mici cu sistemul dentar slab diferentiat. Emisferele creerului relativ mici sunt lipsite de circumvulutiuni. Pe capatul botului de obicei se afla o trompa mica mobila. Reprezentantii ordinului sunt-chitoranul, cirtita, ariciul si desmanul. De insectivorele vechi este legata originea multor ordine ale placentarelor.
Desmanul (Desmana moschata)-animal din ordinul insectivorelor. Corp de 180-215mm lungime. Spate brun-cafeniu, burta alb-argintie, blana moale si deasa, pretioasa. Este raspindit in partea superioara a bazinului Volgai si in citeva regiuni ale Ucrainei. Desmanul traieste in vizuini, pe malurile imburuenite ale baltilor si riurilor mici. Femela naste cite 1-5 pui de doua ori pe an.
Aricii-desi aricii traiesc, de obicei, in preajmaomului, ei mai ascund insa multe taine. Despre dinsii s-au plazmuit o serie de neadevaruri, de exemplu, cum ca ei prind cu usurinta soarecii si de aceea pot inlocui pisicile. In realitate, aricii nu pot sa concureze cu soarecii, sprinteneala carora a devenit proverbiala, doar daca acestia sunt bolnavi sau se afla in captivitate. Hrana principala a aricilor o constituie insectele. Ariciul este un mamifer ce face parte din ordinul numit insectivore. Acesta la rindul sau cuprinde 7 familii de animale mici si foarte mici-talpide, solenodontide, macroscelide, tenrecide, soricide, crizocloride, erinaceide.
Aricii pot nimici in padure (si nu in locuinta omului) cuiburile de rozatoare impreuna cu tot cu pui care provoaca daune agriculturii si gospodariei silvice. In cazuri rare, insa, ei pot devasta cuiburile pasarilor, ataca broaste, sopirle.
Aricii sunt destul de mincaciosi si in ceea ce priveste cautarea hranei sunt foarte activisi perseverenti. In conditii casnice ei consuma aproape tot ce li se da, desi au unele preferinte, care si au servit drept sursa de legende. Asa este, de exemplu, cunoscuta legendacu merele, pe care ei chipurile, le prind in ace si le duc in magazinele lor ca rezerva pentru iarna. De regula, insa, aricii nu maninca fructe si nu-si fac rezerve. Se presupune, ca ei isi curata cu suc de mere acele si pielea de insectele parazite.
In tara noastra traiesc 4 specii de arici-comun, dauric, cu-ace-negre si cel urecheat. Cel mai raspindit este ariciul-comun care se intilneste mai ales in Zona Codrilor si de-a lungul Nistrului si Prutului. Poate fi des observat la marginea padurilor, in ripe sau in perdelele de protectie a cimpurilor. El evita locurile umede, iar pe timp de ploaie prefera sa steie in culcus. Vara nu-si construieste culcusuri speciale, multumindu-se cu cele naturale (semiscorburi din apropierea radacinilor, tufisuri dese s.a.). Este activ noaptea. Atunci iese la vinatoare. Acumulind vara rezerve de grasime, iarna la temperaturicare nu depasesc 10°C se cufunda in somnul de iarna (hibernare). Primavara devreme, cind in padure mai este zapada, aceste animale tepoase se trezesc. Slabite ele se pornesc sa vineze tot ce pot prinde.
Curind dupa hibernare la arici incepe perioada nuptiala. Peste 7 saptamini femelele nasc pina la 8 pui orbi si goi.
La prima vedere s-ar parea ca aricii au un scut de aparare foarte bun. Si el intradevar este bun, dar si dusmanii aricilor sunt numerosi. Pentru arici cei mai numerosi dusmani sunt bufnitele, huhurezii, uliii, inzestrati cu gheare lungi, precum si vulpea.
Cirtita (Talpa europaea)-mamifer insectivor din familia talpidelor. Corp de 12-16,5 cm lungime, acoperit cu par de culoare inchisa, matasos, scurt si des. Cap alungit, ritul ascutit, ochi ascunsi sub piele, pavilioanele urechilor sunt reduse. Piciorele anterioare sunt asemanatoare cu niste lopeti, au muschi puternici, gheare lungi, taioase, care servesc pentru saparea galeriilor. Coada scurta. Duce o viata subterana. Se hraneste cu nevertebrate, in special cu insecte, larve si viermi, pe care le gaseste relativ usor, datorita mirosului, pipaitului si auzului foarte dezvoltate. Primavara femela naste 3-9 pui, care dupa un an devin maturi. Cirtita are o raspindire larga, in Moldova-pe tot teritoriul. Este un animal mai mult folositor.
Chitoranul (Sorex)-gen de mamifere insectivore din familia soricidelor. Corp de 30-90 mm lungime, acoperit cu blana cenusie-bruna, bot lung, dintii ascutiti si cu virful rosu, urechi scurte. Cuprinde circa 60 de specii, raspindite in Europa, Asia, America de Nord si in partea de nord a Americii de Sud. In Moldova se intilnesc 2 specii de chitoran-comun (Sorex araneus) si mic (Sorex minutus). Chitoranii traiesc in regiune de tundra, silvice si in cele de silvostepa. Sunt folositori-se hranesc cu insecte daunatoare.
Ordinul Chiropterelor.
Reprezentantii acestui ordin isi trag originea lor de la insectivorele arboricole si sunt considerate ca o ramura a lor, care sa izolat in legatura cu adaptare la zbor.
Membrele lor anterioare sunt transformate in aripi, suprafata zburatoare acarora este alcatuita dintro membrana cutanata intinsa intre degetele membrelor anterioare, la fel si intre membrele anterioare, posterioare si coada. In legatura cu dezvoltarea aripilor pe stern se afla carena de dimensiuni mici. Duc o viata nocturna. Majoritatea speciilor aduc folos hranindu-se cu insecte daunatoare. Vampirii americani noaptea se napustesc asupra mamiferelor mari si sug singele lor. Sunt si specii ierbivore.
Ordinul Rozatoarelor.
Reprezinta o grupa de placentare, care devreme s-a izolat. In prezent in componenta acestui ordin intra pina la 3000 specii. Din elel fac parte speciile de dimensiuni mici (muridele) si de dimensiuni mijlocii (castorii, iepurii).
Sunt caracteristice particularitatile dintilor-incisivii cresc incontinuu din care cauza rozatoarele rod permanent obiecte tari, ceea ce duce la tocirea incisivilor, cninii lipsesc, molarii poseda o suprafata de masticatie mare, predestinata pentru maruntirea hranii vegetale. Cecul este bine dezvoltat, deseori dupa dimensiuni intrece stomacul. Emisferele creerului sunt slab dezvoltate si sunt lipsite de circumvolutiuni.
Rozatoarele au mare importanta economica. Din ele fac parte animale industriale cu blanuri scumpe, in special veverita, bizamul (guzganul de mosc, ondatra, castorul). Multe rozatoare sunt vatamatori a gospodariilor satesti si pricinuiesc pagube mari.
Este necesar de remarcat rolul rozatoarelor in epidemiologia numeroaselor boli infectioase ale omului. Bolile infectioase, transmise de catre animale, in special de catre rozatoare au capatat denumirea de zoonoze. La ele se refera ciuma, tularenia, febra exantematica (richetsioze), encefalitele virotice, s.a. Agentii patogeni ai zoonozelor sunt capabili sa se imulteasca in organizmul rozatoarelor, si anume ele suporta boala, iar uneori devin purtatori de germeni ai infectiilor periculoase pentru om. O particularitatea biologica importanta a rozatoarelor, in urma careia anume acest ordin joaca un rol extraordinar de mare in raspindirea infectii, este insusirea de a se inmulti extrem de repede. Perioada intrauterina la rozatoarele muride este scurta (la soarece si guzgan-20-21 de zile). Ele nasc pina la 10 pui, care ajung repede la maturitatea sexuala (pubertatea). In anii cu conditii favorabile numarul rozatoarelor creste fulgerator. In cazul unui numar mare de mamifere in localitatea data se creeaza conditii favorabile pentru raspindirea infectii, apare epizootia (imbolnavirea si peirea in masa a rozatoarelor). In cazul lipsei masurilor antiepidemice boala se raspindeste asupra populatiei si apare epidemiile. Inca la inceputul sec. nostru N. F. Gamaleia a mentionat, ca epidemiilor de ciuma intotdeauna la premergea epizootia acestei boli printre rozatoare.
In epidemiologia zoonozelor un rol extrem de mare apartine tistarilor, marmaotelor (Marmota sibirica) (din familia sciuridelor) si numeroaselor specii din familia muridelor. La ultima se refera-soarecii de casa, de cimp si de padure, sobolanii, sobolanul de apa, gerbelina (nisiparnita) s.a.
Ciuma in natura este intretinuta in forma de focare printre rozatoare. Ultimele prezinta rezervorul de baza al acestei infectii atit de periculoasa. Drept izvor principal al bolii servesc tistarii, Marmota sibirica, gerbelinele, soarecii si sobolanii.
Studierea tularemiei a aparut, ca omul nu reprezintapericol pentru cei ce-l inconjoara si infectarea are loc pe alta cale. In conditii naturale se imbolnavesc de tularemie sobolanii de apa, arvicolinele (soarecii de cimp), hirciogii, tistarii, sobolanii, s.a. Deosebit de repede boala se raspindeste primavara printre sobolanii de apa, iar toamna si iarna printre soarecii de cimp, arvicoline, care in acest timp traiesc impreuna in gramezi de paie, fin. Agentii patogeni ai tularemiei sunt dati afara impreuna cu urina si masele fecale ale rozatorului bolnav. Omul se imbolnaveste prin contacterea cu rozatoarele, cu pelicele le lor sau cu apa infectata de rozatoare, cu finul si alte obiecte, la fel prin purici si capuse, care sau alimentat cu singele rozatoarelor bolnave.
Rozatoarele sunt izvorul unei serii de febre eczantematice (richetsioze), din care face parte febra eczantematica murina, transmisa la om de catre puricile sobolanului, iar mai departe raspindita de paduchi. Aceasta boala poseda focalitatea naturala. De richetsiozele Orientului Indepartat si Siberiei transmise de capuse, omul se imbolnaveste de la rozatoare si alte animale (ciini) prin capuse, si nu sunt raspindite de catre paduchi.
Encefalita de primavara-vara (de taiga) este o boala a rozatoarelor (burunducul, soarecii de cimp), insectivorelor (ariciul, cirtita) si altor mamifere, la fel si a pasarilor din taiga. In taiga pe alocuri se intretin focare naturale stagnate de encefalita. Agentul de transmisie (si rezervorul) infectiei sunt anumite specii de capuse.
Rozatoarele servesc la fel si ca rezervor (alcatuit din alte mamifere) pentru agentul patogen al leptospirozei (galbinarile infectioase ale omului). La sobolani boala decurge latent, nu se observa epizootii. Printre sobolanii cenusii de la 10 pina la 40% sunt purtatori cronici de leptospire. Agentul patogen al infectiei poate fi evidentiat in rinichii lor. Ei sunt eliminati cu urina. Transmiterea agentului patogen al bolii animalelor si omului are loc prin intermediul apei si produselor alimentare murdarite cu urina sau excrementele sobolanilor, la fel si in timpul scaldatului.
Ca rezervor natural pentru leismanioza cutanata in Asia Mijlocie servesc unele specii ale rozatoarelor de stepa, in special nisiparnita mare cu coada rosie si tistarul cu degete subtiri. Pe alocuri sunt infectate pina la 40% din aceste animale. Agentul patogen al bolii este transmis omului de catre moschiti (flebotomi). Rozatoarele sunt sensibile la carbune (ulcerul siberian), turbare si bruceloza si joaca un rol important la raspindirea bolii in natura.
Aceste date dovedesc rolul deosebit de important al rozatoarelor in raspindirea unui sir de boli infectioase periculoase. De aceea combaterea rozatoarelor ocupa un loc insemnat in sistemul de masuri antiepidemice. Insa combaterea aceasta nu trebuie sa se raspindeasca asupra speciilor, care au importanta in economia nationala (veveritele, castorii, nutria, s.a.).
Iepuri-este denumirea data unor animale din familia leporide. Se cunosc circa 45 de specii larg raspindite. Se disting 3 grupuri-iepuri-propriu-zisi (15 specii), iepuri-de-vizuina (15 specii) si iepuri-cu-blana-aspra (15 specii).
In Moldova se intilnesc 4 specii de iepuri-propriu-zisi (iepurele-comun sau iepurele-de-cimp, iepurele-alb, iepurele-de-Manciuriea si iepurele-tolai) si o specie de iepure-de-vizuina (iepurele-de-vizuina-european). Pe teritoriul Moldovei se intilneste iepurele-comun, care prefera locuri deschise, traind in cimpii, tufisuri, raristi. El se hraneste cu vegetale. Vara are blana de culoare bruna-cenusie, care in timpul iernii devine mai deschisa. Iepurele este un adevarat maiestru la inducerea in eruoare a urmaritorilor. Instinctul precautiei il face ca inainte de a se opri pentru popas sa-si mascheze directia drumului, incilcindu-si urmele-ba merge inainte, ba o ia pe aceeasi urma inapoi. Si dupa aceasta sa mai incerce vinatorul sa gaseasca unde se afla! De urmarire iepurele scapa facind cercuri mari si oprindu-se din cind in cind ca sa-l mai vada pe ce-l ce-l urmareste. Iepurele are o multime de dusmani-vulpea, buha, uliul-gainelor, lupul, s.a. Desi semintia iepureasca e cit se poate de vivace (femela naste de 3-4 ori pe an cite 3-7 pui), in ultimile decenii numarul de iepuri a scazut mult. Cauzele principale sunt aplicarea in mod nechibzuit a pesticidelor in agricultura si braconajul. Puii de iepuri sunt nimiciti, mai ales, in timpul secerisului (de catre combaine). De aceea se recomanda de a incepe recoltarea sa se sperie sau sa se alunge puii de iepuri din calea masinilor.
Adesea copiii sau cei virstnici gasind in padure pui de iepure ii aduc acasa, crezind ca-i salveaza. Insa in conditiile casnice ie pier. In Moldova iepurii salbatici sunt vinati intr-un numar limitat pentru carnea si blana lor.
Iepurele-de-vizuina-european-este singura specie de iepure domesticita, sramosul a peste 60 de rase de iepuri-de-casa. In stare salbatica el se mai intilneste in sud-vestul Ucrainei, unde formeaza colonii. In Moldova se cresc circa 15 rase de iepuri-de-casa de la care se obtin pielicele, carne dietica si puf. Dintre rasele pentru carne si blana cele mai cunoscute sunt rasele Uriasul-sur si Uriasul-alb (care cintaresc cite 5-7 kg).
Iepuroaicele sunt foarte prolifice. Ele nasc de 4-5 ori pe an cite 1-14 iepurasi. Acestia, spre deosebire de puiusorii iepurelui-de-cimp, sunt goi si orbi. Abea la cea de a 10-12-cea zi ei deschid ochii, le creste parul. Timp de 16-20 de zile sunt hraniti de iepuroaica, apoi li se da si alta hrana.
Nutrie (Myocastor coypus)-mamifer activ din ordinul rozatoarelor. Corp de 50-85 cm lungime si masa de 6-12 kg. Coada lunga. Blana, de obicei, de culoare bruna-cenusie. Urechi si picioare scurte. Degetele membrelor posterioare sunt unite printr-o membrana inotatoare. Femela are 4-5 perechi de mamelesituate pe laturile corpului. Nutria se hraneste cu vegetale. Se inmulteste de 1-2 ori pe an. Gestatia dureaza 127-133 de zile. La o fatare femela produce pina la 8 puiusoribine formati. Ajunge la maturitate sexuala la 4-5 luni. In captivitate traieste 8-10 ani. Patria nutriei este America de Sud. Nutria traieste pe malurile riurilor, prin balti, facindu-si vizuini in mal sau cuiburi in desisuri. Se vineaza pentru blana si carne. A fost aclimatizata in mai multe tari.in Moldova nutria a fost adusa in 1930 si se creste in custi sau in conditii de semilibertate.
Ordinul carnivorelor.
Reprezentantii actuali ai acestui ordin provin de la o ramura de carnivore fosile, care devreme s-a separat-creodonti. Din carnivorele actuale fac parte animalele de prada, care poseda o anumita structura a dintilor.
Dupa incisivii mici slab dezvoltati la ei urmeaza canii lungi si ascutiti. Se deosebesc dupa dimensiunile sale premolarul posterior de pe macsilarul superior si molarul anterior de pe macsilarul inferior, care au capatat denumirea de masele carnasiere. Reprezentantii acestui ordin au ghiare mari, la felide ele sunt retractile. Intr-o masura considerabilasunt dezvoltate emisferele mari ale creerului. Suprafata lor este intretaiata de circumvolutiuni.
Acest ordin cuprinde familia canidelor, procionidelor, ursidelor, mustelidelor, filidelor si veveridelor. Multi reprezentanti, in acelasi numar si vulpile, vulpile polare, jderul, zibelina sau samurul, nurca, hermina sau hermelina si vidra servesc ca obiecte de vinat (pentru industria de blanuri). Ciinele a fost primul animal, pe care omul vechi la domesticit. Numeroasele rase de ciini actuali sefolosesc ca ciini de vinatoare, de tractiune, sanitari, copoi ciobanesti si ca animale de camera. Ciinii sunt pe larg folositi in experimentele fiziologice. Din animalele absolul daunatoare, care aduc numai dauna si sunt supuse exterminarii complecte, face parte lupul.
Carnivorele au o anumita importanta epidemiologica. Ciinii si lupii servesc ca izvor de infectare a omului de turbare. Tot de la ei omul se infecteaza cu echinococul unilocular. Vulpile obisnuite, vulpile polare si ciinii infecteaza omul cu alveococ. Pisicile participa la intretinerea focarelor de opistorhoza.
Vulpe-denumire data mai multor specii de mamifere omnivore din familia canidelor. Corp pina la 90 de cm lungime si 14 kg greutate, bot lung si ingust, urechi ascutite, coada lunga si stufoasa.
Vulpele sunt larg raspindite in Europa, Asia, America si Africa. Traiesc prin paduri, stepe, semipustiuri, balti, munti (pina la o altitudine de 4,5km). Folosesc vizuinile altor animale sau isi construiesc vizuini proprii. Se hranesc cu soareci, iepuri, reptile, pasari, fructe, s. a. Vulpea de regula, are blana roscata, pe burta mai intunecata, cenusie sau alba. Isi face vizuinile adesea cu mai multe iesiri in sol nisipos (prin ripi, vagauni). Prin aprilie femela naste 4-12 pui, care ajung la maturitate peste 10-11 luni. Calitatea blanii este mai buna in timpul iernii.
Vulpea argintie-rasa obisnuita prin selectie din specia canadiana V. fulvus. Este pretuita pentru blana ei neagra cu luciu argintiu.
Vulpea polara (Alopex lagopus)-este raspindita in nordul Euroasiei si Americii de Nord. Are botul si urechile rotungite, parul in timpul iernii este alb ca zapada sau albastru, din care cauza este numita si vulpea albastra, blana ei este foarte pretioasa.
Jderul (Martes)-gen de mamifere din familia mustelidelor. Corp alungit, blana, de obicei, deasa si pufoasa, cu nuante predominante brune si cafenii. Se cunosc 6 specii, raspindite in Europa, Asia si Africa de Nord. In Moldova se intilnesc doua specii-Jderul-de-padure (Martes martes) si Jderul-de-piatra (Martes foina). Corp de circa 50 de cm lingime, coada de 25 de cm. Femela naste o data pe an (de obicei in aprilie) 2-8 pui, jderii traiesc, de obicei, prin paduri, printre stinci, sunt mai activi noaptea, se hranesc cu mamifere mici, pasari, insecte, fructe, pomusoare.in Moldova jderii sunt ocrotiti prin lege.
Nurca (Mustela)-denumire data unor animale mamifere carnivore semiacvaticedin familia mustelidelor. Corp de 28-54cm lungime, blana deasa, stralucitoare, colorata cafeniu-roscat sau cafeniu-inchis. Piciore relativ scurte, degete unite printr-o membrana inotatoare. Nutria populeaza, de obicei, locurile parasite de prin luncile paduroasedin vaile riurilor, din zona baltilor, deltelor, lacurilor. Traieste, de obicei, in vizuini, scorburi de copaci. Se hraneste cu soareci, broaste, pesti. Femela naste 2-17 puiusori. Se cunosc doua specii-nutrie-europeana si nutrie-americana. In Europa, Asia de Nord-Vest, Caucaz, Siberia de vest populeaza mai multe rase de nurci-europene (Mustela lutreola). In Moldova se intilneste in regiunea cursului inferior al Nistrului. Nurca-americana sau vizonul (Mustela vison) populeaza aproape toata America de Nord. De obicei ea este crescuta in voliere pentru blana ei foarte pretioasa.
Hermina (Mustela erminea)-mamifer carnivor din familia mustelidelor. Corp de 16-38 de cm lungime si cu masa pina la 260 g. culoarea blanii este bruna-roscata (vara) si alba (iarna), virful cozii-negru. Se hraneste cu rozatoare (muride), pasari mici. Femela naste 5-8 (uneori pina la 18) pui. Hermina este raspindita in padurile din Europa, Asia si America de Nord. Se vineaza pentru blana ei pretioasa.
Vidra (Lutra lutra)-mamifer semiacvatic din familia mustelidelor, ordinul carnivorelor. Corp de 55-95 cm lungime, coada de 26-55 cm, greutatea de 5,7-10 kg, picioare scurte, pentadactile, cu membrane interdigitale bine dezvoltate. Parul de culoare castaniu-roscat. Isi face vizuini in malurile abrupte ale riurilor si bazinelor de apa. Se hraneste cu pesti, broaste, raci. In Moldova este semnalata mai ales in baltile din cursurile de jos ale Prutului si Nistrului. Vidra la fel ca si alte animale este vinata pentru blana ei pretioasa.
Lupul (Canis lupus)-mamifer carnivor din familia canidelor. Lungimea corpului este de 105-160 cm, iar masa lui este de 35-50 kg (rar-pina la 76 kg). Picoare lungi. Caninii bine dezvoltati. Coloratia parului de la cenusie (in regiunile de nord) pina la cenusie roscata (in regiunile de sud). Lupul este raspindit in Europa, Asia si America de Nord. Se intilneste des in stepe, munti si rar in taiga. Se hraneste mai ales cu animale copitate salbatice si domestice, iepuri, ciini, rozatoare mici, pasari, cadavre. In perioada imultirii lupii traiesc in perechi, toamna tirziu si iarna-in haite. Primavara femela naste 3-13 pui. La inceput puii sunt hraniti de parinti, toamna incep sa iasa la vinatoare impreuna cu adultii. Lupul aduce daune sectorului zootehnic si gospodariei vinatoresti, dar el lafel este cunoscut si ca sanitar al padurilor.
Canide (Canidae)-familie de mamifere din ordinul carnivorelor. Corp zvelt, de 40-160 cm lungime si de 2-80 kg greutate. Abdomen supt, cap alungit, bot si urechi, de obicei, ascutite, picioare lungi si adaptate pentru alergat, gheare tocite neretractile, coada lunga si, de regula stufoasa. Se cunosc 29 de specii actuale raspindite pe toate continentele (inafara de Antarctida) si insulele continentale. In Moldova se intilnesc urmataorele specii de canide-lupul, vulpea-comuna, ciinele-raton, ciinele-domestic. Canidele se hranesc cu carne, unele-si cu vegetale. Multe canide au blana pretioasa.
Orinul pinipedelor.
Reprezinta o ramura a carnivorilor vechi-creodontilor, care a evolutionat pe calea adaptarii la viata acvatica.
Membrele lor sunt modificatein palete inotatoare. Foarte bine este dezvoltat tesutul celulo-adipos, care micsoreaza perderea de caldura si permite pinipedelor sa traiasca in marile reci polare. Formula dentara este asemanatoare cu formula dentara a carnivorilor. Din pinipede fac parte leii de mare, ursii de mare (otaridele), morsele si focele. Toate speciile acestea sunt vinate. Se foloseste untura si blana lor. Unele specii (ursul de mare) au blanuri pretioase.
Morsa (Odobenus rosmarus)-memifer marin din ordinul pinipedelor. Corpul 3-5 m lungime (uneori pina la 7 m) si masa de 800-1000 kg (mai rar atinge 2 t). Femela este mai mica decit masculul. Morsa are membrele anterioare transformate in lopeti, parul scurt si rar, coada ne dezvoltata, coltii falcilor superioara masivi si foarte lungi (mai ales la masculi). Se hraneste cu moluste, crustacee s. a. Femela naste odata la doi ani un pui. Morsa este raspindita in oceanul inghetat de Nord si in nordul oceanului Atlantic si Pacific. Traieste in turme. Se vineaza pentru carne, grasime, piele, colti.
Foca-denumire data mai multor mamifere acvatice din ordinul pinipedelor. Foca de Groenlanda, mamifer din familia focidelor. Corpul are 160-195 cm lungime, 150-160 kg. Adultii au, de obicei, culoarea alba galbuie cu doua pete negre sau brune pe spate, puii-culoarea alba. Se hranesc cu crustacee, moluste, pesti. Populeaza apele arctice formind trei cirduri. Se utilizeaza grasimea, pielea adultilor si blana puilor. Marea Alba vinatul focilor este interzis.
Leu-de-mare-specii de mamifere carnivore marine din familia focilor-cu-urechi. Corp acoperit cu par rar, pavilioanele urechilor sunt dezvoltate. Masculii au lungime pina la 3,5 m lungime si masa pina la 1120 kg. Vara leii de mare ies pe tarm, unde se imperecheaza si fac pui. Se hranesc cu peste, moluste, cefalopode, s. a. Specia Eymetepeas jubatus este raspindita in nordul oceanului Pacific, Zalophus californianus-in apele litorale ale Americii de Nord, Otaria byronia-in marile arhipelagului malaez. Leii de mare se vineaza pentru grasime, piele.
Urs-de-mare sau lutru-de-mare (Callorhinus ursinus)-mamifer carnivor din familia otariidelor (focelor-cu-urechi), ordinul pinipedelor. Corp pina la 2,25 m lungime si masa pina la 380 kg, acoperit cu blana. Culoarea difera in functie de virsta si de sex. Se hranesc cu peste, cefalopode. Sunt raspinditi in nordul Oceanului Pacific. Vara migreaza, formind 3 turme de sine statatoare (pe insulele Comandore, pribilov si San-Mighel). Prin conventia dintre U. S. A. si Canada (din anul 1957) vinatul Ursilor-de-mare este limitat.
Ordinul cetaceelor.
Reprezentantii acestui ordin ca si pinipedele au provenit, fara indoiala, de la creodonti adaptindu-se la viata acvatica. Insa adaptarea a avut loc pe alta cale-organul locomotor principal la cetacee a devenit coada, iar membrele posterioare s-au redus (atrofiat).
Din cetacee fac parte delfinii, casalotii, balena de Grenlanda s.a. Acest ordin cuprinde si animalul cel mai mare dintre toate care au trait vre-o data pe Pamint-balena albastra, care atinge 33 m in lungime si are 150-160 T greutate. Greutatea ei este egala cu greutatea a 25 de elefanti maturi, inima cintareste 600-700 kg, intestinul are lungimea de ¼ km. Traiesc in Oceanul Mondial de la Arctica pina la Antarctida. Puiul belenei la nastere cintareste mai mult de 2 tone si alimentindu-se cu laptele mamei, adauga in fiecare zi aproximativ 80 kg. Ceteceele la fel sunt vinate iar din ele se foloseste untura, osul de balena (musteata de balena) si pielea. Din carne se pregateste faina furagera. Din capetele casalotolor se capata substanta ceroasa-spermacet (cetaceu), care se foloseste in producerea farmacologicasi de marfuri.
Cetacee este denumirea stiintifica a balenelor. Acestea sunt cele mai mari dintre animalele acvatice actuale. Nu intimplator renumitul cercetator al intinsurilor oceanice J. I. Custo si-a intitulat cartea despre ele “Puternicii stapinitori ai marilor”. Sunt cunoscute circa 80 de specii de cetacee, toate constituind un ordin de mamifere acvatice.
Cetaceele sunt niste animale foarte interesante. Acum 70 milioane de ani stramosii lor au parasit uscatul si au trecut sa traiasca in mediul acvatic. La inceput apa era pentru ele o salvare de dusmani si concurenti. Se hraneau in apele putin adinci, dar treptat, savirsind in largul marii curse de o durata tot mai lunga, ele au pierdut orice legatura cu uscatul. Pe parcursul evolutiei aceste animale sau adaptat la noile conditii de viata-corpul lor a capatat o forma de fus, invelisul paros le-a disparut, pavilioanele urechilor si membrele posterioare s-au micsorat. Membrele anterioare s-au transformat in inotatoare pectorale, plate si rigide si le servesc drept cirme si frine. Inotatoarea dorsala pe care o au multe cetacee asigura corpului mai multa stabilitate. Cetaceele se pot deplasa cu o viteza de pina la 50 km/h.
Cetaceele au sub ele un stra gros de grasime care le protejeaza de supra racire si este consumat pe masura necesitatilor energice ale organismului. Nasc pui mari si bine dezvoltati.
Organul respirator, reprezentat la exterior de unul sau doua orificii (nari), se afla in partea superioara a capului si se deschide numai in momentul inspiratie-expiratie, ce urmeaza imediat dupa scufundare. Pe timp racoros aerul cald si umed eliminat dinplaminii balenei formeaza niste “havuzuri” dupa aspectul carora se poate determina usor specia respectiva. In restul timpului narile animalului sunt inchise si nu lasa sa patrunda apa. Laringele balenelor, avind o structura specifica desparte calea respiratorie de cea digestiva, de aceea balenele pot respira in mod nestingherit chiar daca in cavitatea bucala au apa si mincare.
Cetaceele au plamini foarte puternici si elastici care se contracta si se dilata cu repeziciune. Chiar la o scurta respiratie aerul din plamini se reinoieste cu 80-90% (la om numai cu 15%). Rezerva mare de aer inspirat le permite cetaceelor sa se afle sub apa un timp indelungat.
Cetaceele sau balenele isi inghi hrana intreaga, fara a o amestica. Dupa modul de nutritie ele se impart in odontocete (balene cudinti) si mistacocete (balenele cu fanoane). Subordinul balenele cu dinti cuprinde familiile casalotilor, delfinidelor, zifiidelor si delfinilor de riu, balenele cu fanoane-balenopterelor, balenelor-cenusii si balenidelor.
Reprezentantii ordinului cetacee au stomacul mare din 3-9 compartimente sicare se poate intinde. In stomacul seivalilor incap 5,7 tone de crustacee, in cel al finvalelor-o tona iar in cel al balenelor albastre chiar 1,5 tone. Marimea cirdurilor de cetacee depinde de cantitatea de hrana si locul unde este concentrata ea. Diferite specii prefera anumite spatii oceanice independenta unde le vine mai usor sa-si dobindeasca hrana preferata. Balenele bunaoara, se hranesc cu plancton si pot fi intilnite, mai ales, in spatii deschise, balenele cinusii care maninca organizme bentice traiesc la adincimi nu prea mari, iar orcile care se hranesc cu peste si mamifere marine se intilnesc in orice zona a oceanului.
Cetaceele ajung la maturitate sexuala la virsta de 3-6 ani. Majoritatea nasc pui odata la doi ani. De regula, ele nasc cite un pui, care atinge uneori de la ¼ pina la ½ din lungimea corpului matern. Cite o data acesta este nascut sub apa.
Cetaceele percep nu numai sunetele obisnuite, dar si infra si ultra sunetele, pe care urechea omului nu le percepe. Inregistrind pe banda magnetica sunete emise de balene si delfini, s-a constatat ca fiecare specie emite o gama de sunete deosebita. Astfel, o afalina adulta poate produce 17 semnale pe cind, puiul acesteia in prima perioada de viata produce doar 6. Cu virsta sunetele emise devin tot mai variate.
Constitutia si modul de viata ale cetaceelor demonstreaza ca aceste animale prezinta un mod de organizare extrem de perfectionat. Cetaceele, si in special delfinii, se dreseaza usor si executa numeroase miscari. Cetaceele sunt animale de vinat foarte valoroase. Pielea, ficatul, grasimea, osul de balena (fanonul) sunt importante materii prime, mai ales pentru industria farmaceutica.in prezent, din cauza reducerii numarului de cetacee, vinarea lor este limitata. 18 specii sunt incluse in Cartea Rosie mondiala. Pe planeta noastra exista citeva rezervatii naturale pentru cetacee, unde acestea traiesc si se inmultesc.
Delfin (Delphinus)-denumire data citorva specii de mamifere acvatice din ordinul cetaceelor. Corpul fusiform, cu partea posterioara turtita lateral, atinge 8,5 m lungime si doua tone greutate. Capul su spatele de culoare inchisa, burta de culoare deschisa sau alba. Inotatoarea codala –orizontala, inotatoarele pectorale si dorsale-bine pronunsate. Mai raspindit este delfinul-comun (Delphinus delphis), cu corpul pina la 2,5 m si capul de circa60 cm lungime. Delfinul-comun are un rostrum din 2 falci alungite, pe care sunt ficsatipeste 200 de dinti. Repira printr-un orificiu , situat in partea de sus a capului. Se hraneste cu pesti, cefalopode, crustecee s. a. Perioada de gestatie –circa un an. Femela naste 1-2 pui, pe care ii alapteaza 18-20 de luni. Delfinul-comun este foarte raspindit in Marea Neagra. Ei populeaza aproapa toate marile globului pamintesc. Inoata cu viteza mare, se orienteaza bine in spatiu, poate fi imblinzit si dresat usor. Reprezinta un obiect important pentru studiile bionice.
Ordinul paricopitatelor.
Reprezentantii lui au provenit de la o ramura apropiata de creodonti. Acestea sunt mamifere ierbivore mari. Falangele degetelor III si IV sunt inzestrate cu copite, degetele II si V sunt rudimentare, primul deget lipseste.
Claviculele la fel lipsesc. Din paricopitate face parte o grupa numeroasa de animale nerumegatoare (porcul, hipopotamul) si o grupa vasta de rumegatoare (camilele, cerbii, girafele, antilopele, caprele, oile si diferite specii de tauri). Rumegatoarele au stomacul complicat, format din 4 parti, in el are loc fermentarea hranei nerumegate, care pe urma este rigiita si rumegata. Numerosi reprezentanti au coarne, care le servesc ca organ de aparare. De la paricopitatele salbatice au provenit animalele paricopitate domestice.
Porcul (Porcus)-animal domestic paricopitat din genul Sus, familia suidelor. Domesticit in perioada neoliticului. A provenit de la 2 subspecii de mistreti-mistretul-european (Sus scrofa ferus) si mistretul-asiatic (formele Sus orientalis, Sus cristatus si Sus vittatus). Rasele contemporane au luat nastere in urma incrucisarilor generatoare dintre rasele aborigene europene si cele asiatice prin selectie indelungata. Masa vie a vierilor –250-350 kg, a scroafelor-200-280 kg. Prima imperechere se admite la scroafe la virsta de 8-10 luni, la vieri 11-12 luni. Durata digestiei 110-120 zile. O scroafa de raza poate fata de 2 ori pa an cite 10-12 si mai multi purcei (recordul anual-32 purcei).
Hipopotami (Hippopotamidae)-familie de animale mamifere paricopitate nerumegatoare. Include 2 specii, raspindite in Africa Ecuatoriala.
Hipopotam-obisnuit sau Hipopotamul-de-Nil (Hippopotamus amphibius)-animal acvatic cu corpul pina la 4,5 m lungime, inaltimea la greaban de 1,5 m si masa de 3-4,5 T, cu piele groasa si fara par. Traiesc in cirduri. Se hraneste cu vegetale. Femela naste un pui.
Hipopotam-pitic (Choeropsis liberiensis)-corp pina la 1,75 lungime, inaltimea la greaban circa 1 m si masa pina la 240 kg. Modul de viata-nocturn. Fiind pe cale de disparitie, este inclus in Cartea Rosie internationala. Hipopotamii sunt apreciati pentru carnea, pielea si dintii lor.
Ordinul imparicopitatelor.
Au provenit de la o ramura apropiata de creodonti. Din acest ordin fac parte copitatele mari, la care foarte puternic este dezvoltat degetul III. Celelalte degete sunt atrofiate. Clavicula lipseste. Din imparicopitate fac parte tapirii, rinocerii si caii. Din familia cailor fac parte zebrele si magarii.
Copitatele servesc drept izvor de molipsire a omului de asa boli periculoase cum este bruceloza, febra aftoasa, morva si carbunele. Prin carne de vite cornute mari omul se infecteaza de teniarinhoza, prin porcina (carne de porc)-de tinoza si trihineloza. Majoritatea speciilor de copitate participa la intretinerea fasciolozei si dicroceliozei.
Ordinul proboscidelor.
Reprezentantii lui la fel ca si reprezentantii ordinelor precedente, au provenit de la ramura, apropiata de creodonti. Se caracterizeaza prin trompa musculoasa tipica, care se formeaza ca rezultat al proliferarii puternice a tesuturilor nasului si buzei superioare. Incisivii macsilarelor superioare prolifereaza si se modifica in fildes, cite o data ajung la dimensiuni foarte mari si servesc ca organ de aparare. Caninii lipsesc. Dintii molari se dezvolta pe rind in asa fel ca pe fiecare parte a macsilarului superior si inferior in acelasi timp exista numai cite un dinte cu suprafata masticatoare plata. Membrele sunt pentadactile. Pielea este foarte groasa si lipsita de par. Dintre organismele actuale din ordinul acesta fac parte numai 2 specii-elefantii africani si indieni. Acestea sunt cele mai mari animale terestre contemporane.
Ordinul primatelor.
Din el fac parte prozimienii si simienii. Din punct de vedere al sistematicii lumii animale din acest ordin face parte si omul.
Primatele in primul rind se caracterizeaza printr-o structura caracteristica a membrelor, organelor de simt si creerului. Primatele sunt animale, care in timpul mersului se sprijina pe toata talpa. Membrele lor pentadactile pe falangele terminale poseda nu ghiare, dar unghii plate sau fornicate. Majoritatea primatelor duc o viata arboricola, in legatura cu aceasta degetul mare al membrelor lor anterioare si posterioare este opozibil celorlalte, ce permite sa se agate de ramuri. Centura scapulara este formata din clavicule, datorita carora miscarile membrelor sunt diverse si complicate. Spre deosebire de alte mamifere la primate principalul organ de simt distant este vazul. Orbitele (cu exceptia formelor inferioare) sunt indreptate inainte, prin ce se obtine vederea stereoscopica binoculara. Primatele poseda vedere cromatica. Organele olfactive sunt dezvoltate relativ slab, primatele percep mirosurile mai slab ca la alte mamifere. Emisferele mari ale creerului prozimienilor sunt mici si lipsite de circumvolutiuni, la simieni emisferele sunt mari si bogate in circumvolutiuni. Stomacul este simplu. Glanda mamara de obicei este situata pe piept si are nu mai mult de doua perechi de mameloane. Numarul puilor trece rareori de unul. Puii se nasc neputinciosi.
Primatele au provenit de la insectivoarele vechi. Subordinul inferior al primatelor-lemurienii-ocupa intr-o masura oarecare locul intermediar dintre insectivore si primate. Lemurienii sunt niste animale miciarboricole cu botul ingust. Un deget este inzestrat cu gheara, iar celelalte cu unghii. Emisferele creerului sunt mici si lipsite de circumvolutiuni. Sunt raspinditi in Africa si Asia de Sud.
Al doilea subordin-tarsioidele (tarsioidea) cuprinde un singur gen, care traieste pe insulele Filipine si in Indonesia. Reprezentantii acestui subordin dupa dimensiuni nu intrec un sobolan si poseda ochi foarte mari indepartati inainte. Dupa un sir de insusiri ei se apropie de maimute.
Al treilea subordin-maimutele-prezinta o grupa de mamifere mai superior organizate. La ele emisferele mari ale creerului sunt bine dezvoltate cu circumvolutiunile accentuate. Acest subordin cuprinde doua suprafamilii-platirinienii si catarinienii. Platirinienii traiesc in America de Sud. Ei reprezinta o ramura laterala a arborelui genealogic. Aceste maimute au narile tare departate una de alta si indepartate in parti si o coada agatatoare. Reprezentantii caracteristici sunt urlatoarele si maimutele Ateles. Din suprafamilia catarinienilor fac parte 4 familii-1) cercopitecidelor, 2) hilobatidelor, 3) antropomorfidelor (orangutanul, gorila, cimpanzeul) si 4) hominidelor. Ultima familie este prezentata printr-o singura specie-Homo sapiens.

lilieci

Liliecii alcatuiesc ordinul Chiroptera (de la kheir, "mana" si pteron, "aripa") si sunt singurele mamifere capabile de zbor sustinut. Sunt impartiti in doua subordine: Megachiroptera (liliecii mari sau mega liliecii), care contine cele 170 specii de lilieci de fructe din familia Pteropodidae, si Microchiroptera (liliecii mici sau micro liliecii) , care cuprinde restul liliecilor, aproximativ 800 specii in 18 familii, mult mai multe decat in orice alt ordin de mamifere in afara de rozatoare, iar liliecii chiar le intrec numeric.
Liliecii se gasesc peste tot in lume inafara de zona arctica, Antarctica si cateva insule izolate din ocean. Toti liliecii mari si unele familii de lilieci mici traiesc numai in emisfera estica, alti lilieci mici – in cea vestica si foarte putine familii au raspandire globala. Se considera ca liliecii au aparut intr-un climat cald, probabil la inceputul Eocenului (cea mai veche fosila de liliac are aproximativ 60 de milioane de ani) si centrul raspandirii lor raman zonele tropicale si subtropicale. Membrii a 4 familii, toti facand parte din ordinul Microchiroptera, traiesc in regiuni temperate, si numarul speciilor scade pe masura ce zona respectiva este mai aproape de poli. Numai membrii a 2 familii ajung in regiunile subarctice dar si acestea numai vara.
Megaliliecii cuprind cei mai mari lilieci cunoscuti ca "vulpile zburatoare" din Africa, India si Australo-Malaiezia, numiti asa din cauza boturilor lungi , asemanatoare cu ale vulpilor. Sunt cunoscuti si ca "liliecii de fructe " datorita hranei bazata pe fructe, au ochi mari si urechi mici spre deosebire de cei care mananca insecte care au capetele mai plate si excrescente complexe in jurul narilor si gurii. Cel mai mare liliac este Pteropus (anvergura aripilor de 1,7m si lungimea de 45 cm ), care traieste in sudul Asiei, in Java . Desi multe specii de megelilieci sunt mai mici decat cei mai mari microlilieci , impartirea in ordine se face pe baza formei dintilor si a diferentelor de schelet . Cel mai mic liliac , Craseonycteris thonglongyai ("liliacul cu nas de porc"), are 2,9-3,3 cm lungime , anvergura aripilor de 15 cm si greutatea de 2 g . Diferentele dintre cele doua subordine sunt de fapt suficiente ca sa sugereze ca au origini evolutionare diferite, cei din ordinul Megachiroptera fiind aparuti mult mai recent decat ceilalti.
Aripile liliecilor sunt facute din doua membrane de piele intre care se afla tesuturi elastice si muschi (patagiumul), intinse intre cele 4 degete foarte lungi ale fiecarei maini si mambrele posterioare. Degetul mare este liber si are o gheara, care este folosita in special pentru miscare si pentru a manevra hrana. Liliecii isi folosesc picioarele cu 5 degete cu gheare in special pentru a atarna de peretii pesterilor. Multi le folosesc ca sa se miste in jurul culcusului si chiar sa fugareasca prada pe pamant. Liliecii vampiri au picioare puternice si degete lungi, care le permit sa fuga si sa sara repede pe pamant .
Dintre vertebrate, numai pasarile si liliecii zboara cu adevarat. Spre deosebire de majoritatea pasarilor, liliecii pot zbura la viteze reletiv mici cu manevrabilitate extrema. Aripa este o membrana subtire care este prinsa in partea din fata de oasele foarte alungite ale mambrului anterior si al doilea dege , iar in spate de al treilea , al patrulea si al cincilea deget, care sunt mai mici. Aceasta structura le permite liliecilor sa varieze convexitatea aripilor si in acest mod sa varieze forma aerodinamica.
Toti liliecii din subordinul Microchiroptera se orienteaza si se hranesc cu ajutorul ecolocatiei. Aceasta este emisia de vibratii de sunete cu frecvente inalte care sunt reflectate inapoi ca ecouri in urechile liliacului dinspre suprafetele inconjuratoare, indicand pozitia, distanta relativa si chiar natura obiectelor din mediu - cam ca un sonar. In acest fel microliliecii "vad" acustic, ceea ce le permite sa se orienteze in intuneric complet. Proprietatile fizice ale sunetelor emise variaza in moduri caracteristice in functie de specie. Sunetele se formeaza in laringe si la diferite specii sunt emise prin gura sau nari. 24446soe36kpk4t
Spre deosebire de acestia, liliecii din subordinul Megachiroptera folosesc vederea mai mult decat acustica. Doar un singur gen si-a dezvoltat un macanism de ecolocatie, care implica emisia de "clicuri" care se pot auzi si este folosit numai cand liliecii zboara in intuneric. Ochii acestora sunt si mai mari decat ai microliliecilor. Nici un liliac nu este totusi in intregime orb si chiar cei care folosesc ecolocatia folosesc uneori repere vizuale mari pentru a-si gasi drumul in timpul zborului.
Cu mici exceptii toti microlliecii sunt nocturni. In tompul zilei se odihnesc in locuri variate cum ar fi pesteri, crevase, scorburile copacilor, sub pietre sau in cladiri. Uneori stau in locuri expuse pericolelor; unele specii mai mari din subordinul Megachiroptera atarna de crengile pomilor cu capul in jos, in grupuri imense. Faptul ca sunt nocturni le da liliecilor multe avantaje, cum ar fi competitia redusa pentru insecte si alte feluri de hrana, prezenta unui numar mai mic de inamici si protectie impotriva caldurii excesive si a deshidratarii la care acestia sunt foarte sensibili din cauza suprafetei mari a pielii raportat la marimea lor.
O mica parte din specii traiesc solitar dar majoritatea sunt sociabili. Numarul indivizilor existenti intr-un grup variaza de la un singur mascul si 12 femele la zeci de mii sau chiar milioane. Asocierile dintre diferite specii sunt obisnuite printre liliecii care folosesc drept adapost pesterile.
Unele specii din zona temperata sunt migratoare intr-o anumita masura si au fost inregistrate deplasari de aproape 1600 de km intre locurile in care isi petrec vara si cele in care isi petrec iarna. Alti lilieci zboara pana la 40 de km sau mai mult in fiecare zi intre locurile de hranire si cele de odihnit, dar majoritatea zboara in zone mai apropiate de casa. op446s4236kppk
Marea parte a liliecilor sunt insectivori si isi pot prinde prada din zbor sau sa caute insecte care stau pe frunze sau pe alte suprafete. Majoritatea liliecilor din subordinului Megachiroptera si multe dintre speciile de "lilieci cu nasul in forma de frunza" din America tropicala (numiti asa din cauza cutelor de piele care se gasesc in jurul nasului) sunt fructivori. Altii mananca bucati de flori sau extrag nactarul de la plantele cu flori cu ajutorul limbilor foarte lungi contribuind la polenizarea incrucisata a plantelor. O parte a "liliecilor cu nasul in forma de frunza", mai mari si membrii unei familii eurasiene sunt carnivori sau omnivori; mananca mici amfibieni, soparle, pasari, soareci si chiar alti lilieci, pe langa insecte si fructe. Rude apropiate ale "liliecilor cu nasul in forma de frunza" sunt adevaratii vampiri din America tropicala , care se hranesc numai cu sange din ranile pe care le fac animalelor cum ar fi gaini, vite , cai, porci si , uneori, oameni. Cel putin trei specii mananca si pesti mici , pe care ii prind zburand deasupra apei cu membrele posterioare in apa.
Perioadele de gestatie la lilieci sunt relativ lungi, fiind cuprinse intre 44 de zile si 8 luni la diferite specii. Foarte putini nasc mai mult de un pui pe an ; acestia sunt foarte mari la nastere, cantarind 12-43% din greutatea mamei, comparativ cu aproximativ 8% la mamiferele de aceeasi marime care nu zboara si se maturizeaza incet. La inceput sunt neajutorati, dar au gheare si dinti puternici cu care se agata de burta mamei; sunt ingrijiti intre 1 si 3 luni, timp in care invata sa zboare si sa se hraneasca.Ciclul reproductiv al majoritatii speciilor este asemanator cu al mamaiferelor , dar exista si exceptii. Cele mai interesante sunt cateva specii din zona temperata care hiberneaza in timpul iernii. Copulatia are loc in perioada dinaintea hibernarii, si sperma este retinuta in corpul femelei in timpul hibernarii; fertilizarea are loc cand ovulul este eliberat din ovar dupa ce liliecii se trezesc, primavara. Aceasta este numita fertilizare intarziata. O varianta a acesteia poate fi observata la un gen din Europa, la care copulatia, ovulatia si dezvoltarea de la inceput e embrionului au loc in ordine normala chiar inainte de hibernare, dar dezvoltarea embrionului este oprita inainte de a se atasa la uter. Embrionul ramane liber si nedezvoltat pana cand mama iese din hibernare. Aceasta este numita implantare intarziata.
Numarul mare al liliecilor, in ciuda faptului ca se nasc putini pui, este datorat mai ales longevitatii lor. Unele specii mai mari de lilieci din subordinul Megachiroptera si liliecii vampiri au supravietuit in gradinile zoologice peste 20 de ani. Dintre liliecii car au fost prinsi si apoi eliberati multi au fost recapturati dupa ani de libertate. Recordul in materie de varsta este un specimen recuperat la 31 de ani dupa ce a fost marcat si apoi eliberat in SUA.
Liliecii insectivori sunt considerati in general ca fiind de folos pentru oameni si multe specii au un rol important in polenizarea plantelor si raspandirea semintelor. Din cauza marimii si numarului lor, liliecii care mananca fructe din eurasia pot fi daunatori pentru economie cand invadeaza livezile, dar poate ca cel mai negativ efect al liliecilor este faptul ca transmit animalelor domestice boli, in special turbare. Aceasta este o problema des intalnita la tropice unde epidemia de turbare la vaci pornita de la muscaturile liliecilor-vampiri infectati a omorat cirezi intregi.
Majoritatea liliecilor sunt sensibili la anumite insecticide cum ar fi DTT pe care le ingurgiteaza prin intermediului "lantului de hranire".O parte a populatiei de lilieci din SUA a fost afectata nagativ; trei dintre speciile de pe lista celor aflate in pericol de disparitie au suferit din cauza pesticidelor folosite in agricultura.